Imaginea din oglinda

Imi caut carari pe chipul ce zambeste in joaca. Caut carari ce duc catre abisul alb in care m-am tavalit odata ca niciodata ca o nemernica.
Hm!
Fruntea mi-e lata, mai lata ca oricand. Ochii mi s-au adancit in cap ca si cum ar vrea sa-mi scormoneasca in creier lucruri pe care nu le-am uitat deloc. Mainile imi sunt incinse, nerabdatoare si sensibile. Aerul asta nu-mi mai face bine. Mainile mele se sufoca. Mai bine le tin in apa ca sa respire in voie.

In fata mea vad o femeie incercanata ce-mi smulge jucaria de pe buze.
"Ai venit sa-mi furi privirea si zambetul si smiorcaiala si rasfatul si joaca?", am intrebat-o speriata. "Am venit ca sa uiti", mi-a raspuns.
Oare ce sa uit? ma intreb.
O privesc uimita si in nedumerirea mea ii spun: "Nu trebuia sa vi acum. Sti... eu mai am timp". Si simt cum ma supara propriile-mi cuvinte. Las privirea in jos pe mainile ce se ineaca. Dar ea, femeia cu ochii incercanati, imi sopteste: "Acum e timpul. Uita tot!".
Uimita si crispata imi scot repede mainile din apa rece si le trec peste chipul incercanat. Tot caut carari pe chipul ce-mi zambeste cu riduri de om mare. "Dar eu nu sunt om mare!" i-am strigat. Si am plecat nervoasa.
Regretul incepuse sa ma incerce violent. Ca un copil razgaiat i-am intors spatele si de atunci am inceput sa-i caut umbrele cearcanelor chiar si-n vis. De ce n-am mai ramas sa-mi spuna cu ochii incercanati tot ce urma sa infrunt?

De atunci a trecut ceva timp si prin cearcanele care ma urmaresc zi si noapte am devenit ca o sita prin care cern orice pereche de zaruri aruncate provocator de alte maini. Dar mainile mele nu mai au chef de joaca si au devenit cautatoare de carari lungi in calatorii serioase. Si cu cat caut mai mult, cu atat mai mult pot uita si linistea mi se asterne in toate colturile sufletului. Da, avea dreptate: uitarea este buna.
Intr-o zi am s-o intalnesc din nou si stiu ca prin ochii-mi de om mare si ridati de atatea zambete ma voi potrivi perfect cu imaginea din oglinda si o sa-i pot spune: "Uite ce uituca sunt!".
Pentru ea nimic nu e nou si vreau s-o urmez in incercanarea care m-a trezit la uitare si o voi urma in orice gand si-n orice culoare tesuta curajos pe muchia unui spin ce nu ma mai inteapa.
O urmez in uitare pentru ca Ea... sunt Eu.

[Tot ce am scris mai sus este o stare traita de curand intr-un "examen" interesant. Multumesc frumos celei care mi-a dat "nota de trecere".]http://www.youtube.com/watch?v=A4uL6kfPsak