Eu fug

Eu, o acumulare de fapte gandite bine. Eu, o stare ce vibreaza in sufletul tau. Eu, partea intunecata a lunii. Eu, ocrotitoarea ideilor tale. Eu te ranesc. Eu, purtatoarea de vise!
Eu rea. Malefica si razbunatoare. Iti bantui gandurile ca vantul ce fuge printre frunzele ce cad de atata dor de pamant. Eu nu am timp niciodata. Eu sunt inceputul oricarui destin pe care-l privesti prin mine. Eu trandafir. Eu menta. Eu crin. Eu criminala.
Eu, cea care uraste instinctele cainesti. Eu, un animal dorit in salbaticia mintilor cuminti.
Eu, specimenul bine imbrobodit cu ironie care se catzara pe muntele tau de logica intensa. Eu sunt camera orgiilor.  
Eu, parfumul buzelor tale. Eu, curajul sanilor ce se desfasoara noaptea. Eu, incremenita si induratoare in fata aberantei iubiri ce mi se arata magic in zilele ce curg repede. Eu..
 Eu, raza rece a soarelui.  Eu, lumina blanda a lunii. Eu, pasiunea inca nedescoperita a marinarilor cu dor de mal. Eu, cosmonautul singuratic ce isi micsoreaza pasii, ratacind pe planeta dorintelor.
Eu, vulcanul deja erupt peste mormanul de ganduri parsive. Eu, pamantul pe care-l calci!
Eu, melodia absurda a unei nopti de iarna. Eu, firava si subtire, cu gandul la copilaria ce a durat prea putin. Eu, nemiloasa in dorintele mele dar puternica in sfasietorul tau strigat de rugaciune.
Eu, minciuna vietii! Eu, adevarul absolut al gurii tale.
Eu, racnetul unei mari iubiri. Eu, impovarata cu sunetele unei voci ce-mi rasuna enigmatic intr-o poveste pe care nu vreau s-o uit.
Eu, incercarea disperata a ochilor frumosi ce vor sa se vada in oglinda. Eu, terifianta credinta a calatorilor ce-ti parcurg chipul, fals luminat de zambete trecatoare.
Eu, groapa din care nu mai poti iesi. Eu, adorata, binecuvantata si blestemata. Eu, un fir de praf. Eu, nascatoare de ganduri. Eu, ispita. 
Eu, apa tulbure in care te scalzi cand vrei sa te cureti. Eu, ameteala gandurilor pe care tot eu fericita ti le umplu cu fum. Eu, o fricoasa care nu stie sa tina pistolul in mana!
Eu, murdara si inexplicabil de cuminte. Eu, iubitoare si cretina. 
Eu, nascuta din zei nestiuti si indurerata de zabovnincia nesfarsita a lumii, iti ofer o coroana nepurtata pana acum.  Eu, cruda. Eu, cea mai nepurtata coroana. 
Eu calda, eu mica, eu rece, eu fug...
Eu nesimtitoare ca-n povesti si patimasa ca-n filmele de groaza. Eu, neimplinirea tuturor dorintelor, eu, marsaluind printre ochii plini de speranta. Eu, o gluma fireasca a vietilor pline de zbucium.   
Eu ridicand lumea... 
Eu fug...

Priveste partea intunecata!

E sus si e a ta.
Ai privit-o vreodata mai mult decat ca atunci cand o faceai in treacat? Sigur te-ai uitat cu atentie la ea? 
Ea apare in fiecare seara si indiferent ce ai face ea iti urmareste pasii si nu scapi de ea. Vine in fiecare seara cu aceeasi precizie dar mereu schimbatoare. Cand e pe sfert, cand jumatate, cand plina... si cu toata forta ei iti lumineaza drumul. Aminteste-ti serile cand sclipea in zapada si facea ca totul sa fie ca un basm. Aminteste-ti serile cand erai tras/a cu sania peste sclipiri mici, inghetzate si intense. Si mai aminteste-ti de cate ori ai vrut s-o vezi mai indeaproape cand te urmarea pe malul marii iar tu o priveai avand un singur gand... fierbinte.
Ea e schimbatoare. Asa e ea. 
Partea ei intunecata mereu te-a fascinat. Cand erai copil nu o intelegeai dar ea cu rabdare te-a asteptat acolo, in acelasi loc si in acelasi timp mereu in miscare. Ea iti cunoaste noptile albe pline de suspine, iti cunoaste visele, iti cunoaste toate pasiunile. Ea, martora muta a fiecarei nopti!
Uneori sufletul tau zbiara cu disperare la ea si, in frumusetea-i regala se lasa rugata, se lasa acceptata, se lasa respinsa. Ea stie ca ar putea fi mult mai mult...
O vezi?
Ea e schimbatoare dar numai pentru a-ti aduce noaptea. Ea iti ofera noaptea in locul zilei.
Uita-te bine la ea! Pamantul intreg se invarte lent tocmai pentru a fi sigur ca este privit cu atentie de ea. Pamantul intreg se simte mandru ca este privit de ea. 
Te tenteaza cu zonele ei neexplorate inca si uneori, cate o gelozie frumoasa iti iese la suprafata cand iti amintesti ca unii chiar au cunoscut-o indeaproape. Ea nu este perfecta decat atunci cand este plina de soare. 
Ai inteles acum?
Ea este sora mea geamana:  LUNA! 
Si suntem sus....

Stare sau nestare?

Un pic cam ciudata starea asta de melancolie (bleah! mi-e si sila sa scriu acest cuvant). Nu sunt obisnuita cu aceasta stare. Si totusi azi o am. Nu e placuta dar nici neplacuta.
O fi din cauza toamnei?
Ioi! Azi a fost cald cald cald... ca orice zi de vara. Si totusi... ce am?
Mi-o fi dor de ceva sau de cineva sau pur si simplu trebuie, deci trebuie domne sa am aceasta stare neindusa de absolut nimeni si nimic.
Si daca tot am aceasta stare si tot (cica) mi-e dor... hai sa asculti si tu cu mine o frumoasa melodie compusa si cantata de Lara Fabian :X si sper sa-ti influentez si tie starea. Pai ce? numai io sa am starea asta?
Mai bine zis: nestarea asta.

[Da click pe titlul postarii si sunetul (evident) mai tare dupa care lasa-mi un comentariu. Ar fi bine sa fie unul vesel, ca sa ma gadile la egocentrism]

Apucaturi de schimbare in Oglinda sufletului

Unii considera ca aceasta apucatura a scrisului provine din suferinta sau singuratate si mai ales suferinta din dragoste. Poate ca asa o fi in cazul unora ce se apuca de scris dar in cazul meu nu e asa. Eu scriu pentru mine si mereu am facut-o iar faptul ca acum fac oarecum public ceea ce scriu inseamna ca am ajuns sa trec un pic peste acea timiditate care m-a urmarit mereu. 
Si eu sufar dar acum sufar din alte cauze pentru ca egoismul ce l-am avut in relatiile fericite sau esuate din viata mea... a disparut. S-a dus si dus o sa ramana!
Scriu ca un antrenor care-si formeaza echipa prin schite tactice pentru ca noi, spectatorii sa avem ce incuraja. Scriu ca un chirurg, care prin apucaturile lui de chirurg te face bine prin arta lui de a taia. Scriu ca un pictor care are o viziune sau o imagine in fatza si se apuca s-o puna pe panza. Scriu ca un compozitor care numai el aude acea muzica si se apuca s-o puna pe portativ pentru ca mai tarziu s-o auda toti. 
Multi spun ca din lipsa de timp nu pot face lucrurile pe care si le doresc. Motivul acesta ma face sa zambesc. Ce poate fi o pierdere mai mare de timp decat sa te uiti la televizor? Te plangi ca lumea e asa cum e, ii critici si ii injuri pe cei de sus dar tot la ei te uiti. Chiar nu te-ai saturat cate gogosi ai cumparat si ai inghitit pana acum? Le-ai cumparat chiar privindu-le emisiunile de asa zis divertisment de la tv.
Dar tu tot la ei te uiti.
Filme? Discovery? Prostii... Tot ei sunt, aceeasi peste tot indiferent de forma sau denumire. Iar tu ii crezi. Ai incercat vreodata sa nu te uiti la tv macar cateva zile? Nu ai idee cat de bine o sa te simti cand o sa fi doar tu cu gandurile si ideile tale pe care nu ti le influenteaza nimeni. Stiu ca ma contrazici dar... ba da, te influenteaza. Pentru ca altfel ai fi fost mai bun(a) daca nu ai fi fost influentat(a).  Ar fi prea greu oare sa incerci sa vezi lumea doar prin ochii tai?
Cei care scriu vorbesc. Cei care privesc, privesc in tacere. Cei care vorbesc sunt criticati iar cei care tac sunt fiecare in parte cate un vulcan mic gata-gata sa erupa cand cineva le vorbeste si le disturba acea minciuna de liniste.
Eu vorbesc si sper sa te disturb cu orice cuvant pe care-l scriu (nu neaparat prin aceasta postare). Sper sa agit vulcanul din tine si sa erupa de atata minciuna in care ai crescut si trait iar lava lui sa curga exact peste ceea ce te-a facut sa devii atat de tacut(a). Stiu ca ti-ar place. Hai, vorbeste cu mine!

*********
Nivelul de trai al majoritatii din tara noastra e foarte scazut si din ce in ce mai scazut iar tu taci de parca n-ai putea face nimic. Ba da, poti face. Primul pas: uita-te cu foarte mare atentie in oglinda! Esti cine ti-ai dorit sa fi?

Zborul Roxanei

Ne-am cunoscut in zbor.
"Care iese la o bere?" a intrebat ea. "Eu, daca stai in acelasi cartier cu mine" am raspuns. 
Pe internet cunosti lume. Daca sti cum sa "vorbesti" te poti alege si cu prietenii reale. Eu am avut norocul sa mi se intample asta si despre asta o sa si scriu acum.
Nu numai ca locuieste in acelasi cartier cu mine dar sta exact la cateva blocuri de mine. De cand ne-am cunoscut (a trecut ceva timp) ne-am vazut zi de zi, cu mici exceptii, iar vietile noastre au prins acelasi sens, mergand amandoua pe acelasi drum, intalnindu-ne cu aceleasi persoane, invartindu-ne in acelasi... mod. Acest lucru nu-l pot explica prea bine dar cert este ca atunci cand mi-a fost mie bine i-a fost si ei, cand a urcat ea am urcat si eu, cand am fost un pic mai jos a fost si ea cu mine. E ciudat dar e frumos.
Acum ea este departe si zboara...  Este mai tanara decat mine si si-a luat zborul catre un viitor mai plin de tot ce nu ar avea aici... la cateva blocuri de mine. O sa se intoarca si o sa incepem sa zburam din nou impreuna si o sa ne invartim din nou la fel, stiu asta.  Ea o sa-si tot ia zborul si o sa tot revina. E frumos s-o vad zburand asa... si mai ales s-o vad revenind. Imi fac griji uneori pentru aripile ei atat de tinere si ea stie asta. Cand zboara cu mine stie ca e in siguranta dar cand zboara singura si atat de departe... stiu ca-mi simte lipsa iar eu ii duc dorul aripilor ei pe care obisnuiam sa le indrum.
Ne-am cunoscut frumos si ne-am cunoscut in zbor. Si o iubesc pentru ca m-a lasat sa fac parte din zborul ei si sa-i arat o harta pe care nu o cunostea iar cand va sti acea harta cu ochii inchisi, ea isi va lua zborul definitiv iar eu o voi privi plina de o satisfactie mai mult parinteasca si va voi spune la toti: Uite-o, e a mea si stie sa vireze!
 

Aberatie la bar

O pasare albastra s-a asezat foarte evident langa masa mea de sticla. I-am facut semne insa ea a inceput sa cante cu sabii pana s-a risipit dusumeaua.
Nici tavanul nu mai era la fel ca scara. 
De-odata... doi tantari si un leu.. dupa care s-a risipit de tot. Albastrul de pasare statea acum pe prispa, usurand grilajul fara sa-l rupa. Sorbeam usor un val din ceasca mea serioasa si nu ningea afara.
Mai sus de tablou adia o gasca subreda. Pasarea albastra incepu sa-si exprime dintii ca pe niste file din carnetul subtire adus la timpul potrivit. Se auzeau pasii lui Iuda fosnind pe acoperisul gol si atunci mi-am reaprins tortza somnului ce ma-ncalzea.
"E bine" mi-am zis "insa pacat ca mai exista serpi!"

[Vezi link facand click pe titlul postarii]

Dumnezeu ne iubeste pe toti LA FEL

Am copilarit cu un negru.
Pentru o perioada am crescut in casa lui si el in a mea. 
Mama lui isi facea cate o alta 'coafura' in fiecare zi. Avea parul cret -cret si foarte negru. Logic, ca orice negru. Tatal lui era gras si cu ochii bulbucati. Intre ei vorbeau franceza si nu-i de mirare ca eu inteleg franceza si acum. 
Parintii celorlati copii le interziceau  sa se joace cu Chris (numele lui). Ai mei nu mi-au interzis niciodata. 
Si m-a invatat sa joc fotbal si m-a invatat sa merg pe bicicleta. Si alergam ca nebunii pe stradute pana noaptea tarziu cand ai nostri parinti ne cautau disperati :) 
Ma lua de la scoala si cand ajungeam acasa mancam ori la mine ori la el dar mereu impreuna.
A fost un negru in copilaria mea.
Daca n-ar fi fost el, daca n-ar fi fost familia lui, daca n-ar fi fost parintii mei atat de deschisi... probabil ca si eu acum i-as fi urat pe negrii. Cum multi o fac si se lasa sedusi de ipocrizie.
Lumea zice ca negrii au un miros specific. Eu n-am simtit vreun miros specific al rasei lor si daca l-am simtit.. mi-a placut. 
Discriminarea de orice fel face rau! Si aduce suferinta si de o parte si de alta. Cine discrimineaza sufera ca prostul! Pentru ce atata ura?
Discriminam tot ceea ce nu e amenintare dar acceptam tot ce e mai grav.
Ii acceptam pe preoti (care in majoritate sunt gay sau pedofili) si care fac slujbe de pomeniri si se inchina toti politicienii la ei, acceptam si tinem gura inchisa cand un oarecare sot al unei oarecare sotii o bate pana ajunge-n spital. Atunci zicem: las' sa ramana cu el ca si asa nu are unde sa se duca cu 3 copii! Inchidem ochii cand o fetita cu lacrimi in ochi ne povesteste despre nu stiu ce director ca a abuzat de ea. Ne dam cu dosul in sus cand apare un parlamentar si ne prelingem pe langa el ca si cand ar fi ceva normal, uitand ca ieri l-am injurat de toti mortii. Urlam si zbieram impotriva paradelor gay si aruncam cu oua! Ne e frica sa nu ajunga copiii nostri sa vada doi barbati sarutandu-se pe strada (ceea ce oricum nu se va intampla  indiferent de se va schimba sau nu legislatia) dar acceptam sa vedem o femeie violata si tacem malc cand se intampla asta si nu ne doare niciunde. Dar problema principala in tara asta raman homosexualii! Fara doar si poate ca ei sunt cei mai nemernici si lesbienele "e" niste curve nerusinate care au uitat de Dumezeu. 
Care e faza cu acest Dumnezeu al lor? 
Dumnezeu e Unicul si singurul pentru toti si El a zis ca ne iubeste pe toti la fel! Daca eu gresesc doar El are dreptul sa ma judece. Nu altcineva. Nu Nea Ion sau Tanti Vetutza si in niciun caz preotii care nu stiu altceva decat sa se intoarca de la pomeni cu sacosile pline.
"E impotriva firii! pentru ca Dumnezeu a lasat ca femeia sa stea numai cu barbatul". 
Ioi! Cine zice asta???
Scrie cumva in Biblie ca n-ai voie sa iubesti un chinez, un negru sau un arab?
Cititi Biblia mai intai si apoi comentati ce a zis Dumnezeu! Nu va mai lasati indusi in eroare de preotii prea sfinti ai p'lii!
>>>>><<<<<
Uneori ma prefac ca uit mersul pe bicicleta. As vrea sa vina el si sa ma invete din nou.
Uneori mi-e dor de mama lui cu mii de freze si de ora cand ne intorceam de la scoala si gaseam copiii razand.
"Hai sa alergam printre stradute!"
... as vrea sa-l aud din nou zicand.
"Vreau sa alerg cu tine, negrule!"...  
dar... imi beau ceaiul amar suspinand.
 

Rascolire in parc

In fiecare zi cand plec de acasa spre treburile ce le am trec prin doua parcuri si ma intorc trecand tot prin ele.
Eu cred ca fiecare parc are povestea lui, cu aceeasi oameni care au fiecare povestile lor. Aceste povesti dau suflet acelui parc. 
Primul parc prin care trec nu are suflet frumos datorita povestilor celor care-l populeaza, cu exceptia copiiilor care il animeaza.  Mai incolo de locul de joaca al copiiilor e un sir de banci prin care eu trec cat mai repede. "Nu, doamna! Femeile prea si-au luat-o in cap! Eheeee.. nu mai sunt timpurile alea cand femeia il astepta pe barbat cu masa pusa si-l spala pe picioare! Io as interzice la toate sa fumeze pe strada! Pai ce inseamna asta?" zicea un agitat de bosorog. Iar eu tocmai treceam tragand cu sete din tigara.. 
"Hai mai da-l in p'la mea, ba!" se aude dinspre alta banca unde niste tineri care ca majoritatea tinerilor din 10 cuvinte pe care le spun 5 sunt acelasi, adica "p'la".  Printre ei si o fata de care se rezeama intr-un mod barbar un mitocan (care in mitocanie a fost conceput). Ma uit la ea... e frumusica si nu inteleg cum de accepta asemenea mitocani langa ea si eventual chiar rade cu ei. Cel mai probabil ca o sa conceapa si ea un mitocan tot in mitocanie.
Trec mai departe si observ un zoofil care isi mangaie potaia si se lasa lins pe bot de ea. Bleah! Imi intorc brusc privirea.
Pana la gura de metrou mai am putin dar pana acolo trebuie sa trec prin cea mai urata parte. E mai rau ca la o piata din Ferentari.  Lume necioplita venita din afara Bucurestiului. Navetisti cu pungi de plastic in mana in care au mancarea "pentru la munca". Isi tin plasele in mainile nespalate cu degete in care unghiile ascund cuiburi de rame.  Au cearcane si ochii tulburi de la atata alcool consumat in seara precedenta. Toti put a mahmureala si a nespalare. E o alee ingusta unde se inghesuie toti si nu tin cont de trecatorii seriosi si care se grabesc sa ajunga la servici sau la scoala. Unii pss-aie si fluiera cand vad o dama bine. "E una dintre chestiile care face Bucurestiul urat" imi zic. In sfarsit ajung la gura de metrou. O batranica, aceeasi in fiecare dimineata, sta pe treptele de la intrarea in statia de metrou si, de atata umilinta nici mana nu o mai tine intinsa. Cineva se opreste sa-i dea 1 leu iar batranica, la fel de umila, nici nu mai are puterea sa multumeasca si priveste in gol. E un tablou ce doare in fiecare zi. Dar imi continui drumul. Iau metroul si cu nerabdare astept sa trec prin celalalt parc.
Inca de la intrare simt ca respir alt aer. E plin de castani si tei. La fiecare suta de metri exista cate un gardian. In acest parc gasesc in fiecare dimineata aceeasi oameni, cu alte povesti, diferite de primul parc prin care trec. Acest parc are suflet frumos. 
Mai intai trec prin locul de joaca al copiiilor care este gol la aceasta ora. Apoi trec prin locul care este frumos amenajat cu aparatura pentru gimnastica sau intretinere fizica. Pe fiecare aparat scrie pentru ce este recomandata si pentru ce nu este recomandata folosirea lui.  Gasesc acolo mereu aceeasi batranei (si nu numai) care incearca sa se mentina sanatosi. Pe alei vezi tineri alergand cu castile pe urechi, ascultand muzica. Acolo exista un loc special pentru oamenii care au caini. Nu le vezi rahatul peste tot.
Tineri casatoriti cu copiii lor plimbandu-se. Si inca tinandu-se de mana. 


Ma opresc sa beau apa de la o cismea. Dupa mine asteapta un copilas. I-am cedat locul si mi-a zambit cu crin pe buze, cu puritatea aceea pe care numai copiii o au si cu privire sincera si nevinovata.  M-a privit prin ochi direct in suflet. 
  "De ce-mi zambesti, copile? Eu n-am facut nicio fapta buna ca sa-mi zambesti asa frumos. De ce-mi rascolesti sufletul cu zambetul tau?", l-am dojenit in gand si am plecat ingandurata. De ce a trebuit sa ma rascoleasca cu privirea aceea si cu acel zambet de crin? 
       Copiii ne privesc direct in suflet, asa ca trebuie sa avem grija mereu ca ei sa vada acolo frumosul si bunatatea. 


            De ce m-a rascolit?
                       Pentru ca mi-a vazut rautatea!

Inceputul sfarsitului

Cândva, într-un alt început... ce nici nu am gândit ca va avea vreodata un sfârsit, am adunat din cenusa clipelor trecute si viitoare tot ceea ce a fost mai de pret, neimportant pentru altii... lucruri marunte, importante pentru mine... Si fiecaruia i-am dat nume... si l-am pus în asa fel sa se vada... sa îl pot vedea bine, din toate unghiurile... sa nu existe nici un amanunt nevazut si nestiut... Si ma întrebam... oare toata lumea vede... asa cum le vad eu? Sau importanta... au doar pentru mine cum arata si cum sunt aranjate... Si totul picura cu glas subtire... de boabe de sticla pe sticla... E un fin hohot cristalin de sunet si culoare ce-n inima adânc rasare la fiecare bucurie... Asa o simt... si asa as vrea sa o simta orisicine... E greu de imaginat tot ceea ce spun, dar acestea toate nu se vad ci doar se simt... Se simt în fiecare gând, fiecare miscare... Se simte cu inima, cu sufletul... e oare atât de greu sa ne oprim un pic... din fuga haotica si sa lasam sufletul sa simta, asa cum numai sufletul poate simti? Primeste cu sufletul din suflet pentru suflet... din adâncurile sufletului... Primeste si totodata daruieste, nu se va simti cât daruiesti... nu se va simti cât primesti... ceea ce dai... va fi înlocuit... o continua miscare... aceeasi... începând de la acelasi sfârsit si sfârsind de la acelasi început... Nu exista cuvinte sa exprime toate acestea... poate doar gesturi... sau fapte ce ramân nescrise niciunde... dar care au o mare influenta asupra mea... a ta... a tuturor celor care exista... sau poate ca nu exista... Curge, se prelinge, se strecoara... secunda una dupa alta... Sunt mici, de nebagat în seama si nu le vedem rostul si nici importanta... dar ne miram când anii apar... si ne întrebam din ce au rasarit si cum de sunt atâtia... Niciodata multumiti... eu nu sunt multumita de anii pe care îi am. Câteodata as fi dorit sa fie mai multi... alteori sa fie putini la numar... Si totusi... încet încet fiecare îi aduna, atâtia câti le sunt sortiti. De multe ori ne par ca sunt putini... iar alteori ca sunt prea multi... Tot ceea ce trebuie stiut e sa stim sa îi purtam asa cum se cuvine... Si fiecare an în parte sa fie altfel decât celalalt... sa îl simtim... asa cum e. Daca ar veni întrebarea: "Cum îti sunt anii tai?"... ce ai raspunde? Ai sti ca sa raspunzi? Gândeste-te ca doar tu... vei sti raspunsul la asa ceva... Nimeni altcineva nu va sti sa raspunda în locul tau...

Stare de razboi

Gandul cald de copil s-a transformat in mai multe ganduri reci pe care nici eu nu stiu de ce le pastrez intr-un frigider cu ispite albastre.
Imi caut genunchiul si-l gasesc in buzunarul ochiului drept. Cel stang priveste curcubeul care pana mai ieri il vedeam stand in picioare in fata mamei iar acum se zvarcoleste ranit de o idee. Nu-i nimic! o sa-l vindec maine cu o somatie. Pana atunci... o sa mai umblu cu tamplele reci prin iarba. Cine latra?
Daca oamenii si-ar redescoperi dintii m-ar musca pana la urma.
Acum picura din pamant un aer greu de mocirla, respirabil de altfel, care odinioara avea brate de lut, mai ales inainte de culcare. Trunchiurile copacilor danseaza si, oricum daca fereastra sta deschisa, peretii de asemenea au gust de ceatza.
O sa strang timpul in brate incepand cu prima clipa care-mi iese in cale! Am o cale sprijinita de trunchiuri.
Nu mai picura. Dar este inghesuiala in jur iar eu mai am doar o ora sa ajung sa urc treapta scormonita prea des. Abia acum vad campul de lupta. Ce lupta frumoasa va fi!
O sa indoi niste fire de care sa ma agat iar Napoleon o sa ma salute cocosat. Am gasit o cizma... deci ploua.

Copiii noptii (de Scandi)

Pe un covor de iarba
Cu flori presarat
Sub cerul disperarii
De dragoste curtat
Stau luminati de luna
Copiii noptii grele
Sub bolta sangerie
Ei toti privesc la stele.

In ochii atintiti 
Au licariri de gheata.
Si par... neclintiti.
Ei stau la marginea noptii
Cuprinsi de-nfrigurare
De viata sunt raniti
Sunt plini de disperare!

Privesc si peste mari...
Si cat de mult ei vor
In salturi mari s-ajunga
Acolo-n departari..

E frig si e-ntuneric,
E gheata peste tot
Sa treaca noaptea grea
Ar vrea. Dar nu mai pot.

Si plang copiii noptii:
"Ce grea e lacrima ce obrazu' adanc brazdeaza!"
Se tanguie copiii
Si chinul nu-nceteaza.

Glasuri scazute, maini tremurande,
De durere impovarati,
Inflacarati in dor si-n dor infiorati,
In noaptea grea copiii vor
Cruda despartire s-o amane... dar
Incet, incet.. copiii noptii mor.

Eu privesc acum la ei
Stiind c-au fost descatusati
Eliberati vor fi mereu
Prin chinul dulce al mortii
Dar nu mi-e teama caci si eu
Sunt un copil al noptii.

Blonda cu mult roz

Dimineata. In metrou. Lume adormita. Eu cea mai adormita. Ma indreptam cu o colega spre indispensabilele locuri de munca. Palavrageam noi acolo numai ca sa nu adormim... cand.. atentie se inchid usile si-n fata noastra se propteste o blonda. O blonda cu mult roz. Pe la ochi avea roz, avea si cerceii roz, rujul?... ati ghicit, tot roz. O mini rochita neagra cu cingatoare roz. In picioare papuci roz. 
Umm... cercetarea continua. M-am uitat la parul ei foarte blond si am descoperit ca freza ei era de studiat chiar si de cei mai tari hair-stilisti. Avea o tentativa de breton sucit a la "actori americani din filme vechi" si restul parului tot intr-un coc incalcit prins intr-o chestie ROZ!!!! Jeeesus! mi-am zis. Eh, daca ma intrebati de gentuta deja stiti raspunsul. 
In fine, continuam noi (eu cu colega mea) palavrageala si ajunge metroul la Gara de Nord. Acolo urca 2 tineri ardeleni, inalti, veseli si care vorbeau mai tare decat tanti aia care zice ce statie urmeaza. Cum au zarit-o pe blondina, unul dintre ei exclameaza cu volumul la maxim, cu ochii cat cepele si foarte entuziasmat: Iooooi, ce fain!!!
 Nu m-am mai putut abtine sa nu crap de ras. A fost ca o descarcare pentru tot acel timp cat am indurat-o in fata mea pe duduita roz. 
 Si tot repeta ardeleanul: Ioi, ce fain! Si ambii tineri se uitau la duduita blonda ca la o chestie nemaivazuta, ca la un obiect abstract pe care incerci sa-l intelegi cand te afli intr-un muzeu sau expozitie. Din pacate (sau din fericire) se apropia statia unde trebuia sa coboram, ne-am ridicat, duduita blonda s-a asezat pe locul meu si a inceput sa scoata ceva de rontait din geantuta roz. Ok. Ma indrept spre usa. I-am mai aruncat o ultima privire si tocmai constat ca duduita rontaia DINTR-O PUNGUTA ROZ!!!!!.. 
Ioi, ce fain!