Zborul Roxanei

Ne-am cunoscut in zbor.
"Care iese la o bere?" a intrebat ea. "Eu, daca stai in acelasi cartier cu mine" am raspuns. 
Pe internet cunosti lume. Daca sti cum sa "vorbesti" te poti alege si cu prietenii reale. Eu am avut norocul sa mi se intample asta si despre asta o sa si scriu acum.
Nu numai ca locuieste in acelasi cartier cu mine dar sta exact la cateva blocuri de mine. De cand ne-am cunoscut (a trecut ceva timp) ne-am vazut zi de zi, cu mici exceptii, iar vietile noastre au prins acelasi sens, mergand amandoua pe acelasi drum, intalnindu-ne cu aceleasi persoane, invartindu-ne in acelasi... mod. Acest lucru nu-l pot explica prea bine dar cert este ca atunci cand mi-a fost mie bine i-a fost si ei, cand a urcat ea am urcat si eu, cand am fost un pic mai jos a fost si ea cu mine. E ciudat dar e frumos.
Acum ea este departe si zboara...  Este mai tanara decat mine si si-a luat zborul catre un viitor mai plin de tot ce nu ar avea aici... la cateva blocuri de mine. O sa se intoarca si o sa incepem sa zburam din nou impreuna si o sa ne invartim din nou la fel, stiu asta.  Ea o sa-si tot ia zborul si o sa tot revina. E frumos s-o vad zburand asa... si mai ales s-o vad revenind. Imi fac griji uneori pentru aripile ei atat de tinere si ea stie asta. Cand zboara cu mine stie ca e in siguranta dar cand zboara singura si atat de departe... stiu ca-mi simte lipsa iar eu ii duc dorul aripilor ei pe care obisnuiam sa le indrum.
Ne-am cunoscut frumos si ne-am cunoscut in zbor. Si o iubesc pentru ca m-a lasat sa fac parte din zborul ei si sa-i arat o harta pe care nu o cunostea iar cand va sti acea harta cu ochii inchisi, ea isi va lua zborul definitiv iar eu o voi privi plina de o satisfactie mai mult parinteasca si va voi spune la toti: Uite-o, e a mea si stie sa vireze!
 

Aberatie la bar

O pasare albastra s-a asezat foarte evident langa masa mea de sticla. I-am facut semne insa ea a inceput sa cante cu sabii pana s-a risipit dusumeaua.
Nici tavanul nu mai era la fel ca scara. 
De-odata... doi tantari si un leu.. dupa care s-a risipit de tot. Albastrul de pasare statea acum pe prispa, usurand grilajul fara sa-l rupa. Sorbeam usor un val din ceasca mea serioasa si nu ningea afara.
Mai sus de tablou adia o gasca subreda. Pasarea albastra incepu sa-si exprime dintii ca pe niste file din carnetul subtire adus la timpul potrivit. Se auzeau pasii lui Iuda fosnind pe acoperisul gol si atunci mi-am reaprins tortza somnului ce ma-ncalzea.
"E bine" mi-am zis "insa pacat ca mai exista serpi!"

[Vezi link facand click pe titlul postarii]

Dumnezeu ne iubeste pe toti LA FEL

Am copilarit cu un negru.
Pentru o perioada am crescut in casa lui si el in a mea. 
Mama lui isi facea cate o alta 'coafura' in fiecare zi. Avea parul cret -cret si foarte negru. Logic, ca orice negru. Tatal lui era gras si cu ochii bulbucati. Intre ei vorbeau franceza si nu-i de mirare ca eu inteleg franceza si acum. 
Parintii celorlati copii le interziceau  sa se joace cu Chris (numele lui). Ai mei nu mi-au interzis niciodata. 
Si m-a invatat sa joc fotbal si m-a invatat sa merg pe bicicleta. Si alergam ca nebunii pe stradute pana noaptea tarziu cand ai nostri parinti ne cautau disperati :) 
Ma lua de la scoala si cand ajungeam acasa mancam ori la mine ori la el dar mereu impreuna.
A fost un negru in copilaria mea.
Daca n-ar fi fost el, daca n-ar fi fost familia lui, daca n-ar fi fost parintii mei atat de deschisi... probabil ca si eu acum i-as fi urat pe negrii. Cum multi o fac si se lasa sedusi de ipocrizie.
Lumea zice ca negrii au un miros specific. Eu n-am simtit vreun miros specific al rasei lor si daca l-am simtit.. mi-a placut. 
Discriminarea de orice fel face rau! Si aduce suferinta si de o parte si de alta. Cine discrimineaza sufera ca prostul! Pentru ce atata ura?
Discriminam tot ceea ce nu e amenintare dar acceptam tot ce e mai grav.
Ii acceptam pe preoti (care in majoritate sunt gay sau pedofili) si care fac slujbe de pomeniri si se inchina toti politicienii la ei, acceptam si tinem gura inchisa cand un oarecare sot al unei oarecare sotii o bate pana ajunge-n spital. Atunci zicem: las' sa ramana cu el ca si asa nu are unde sa se duca cu 3 copii! Inchidem ochii cand o fetita cu lacrimi in ochi ne povesteste despre nu stiu ce director ca a abuzat de ea. Ne dam cu dosul in sus cand apare un parlamentar si ne prelingem pe langa el ca si cand ar fi ceva normal, uitand ca ieri l-am injurat de toti mortii. Urlam si zbieram impotriva paradelor gay si aruncam cu oua! Ne e frica sa nu ajunga copiii nostri sa vada doi barbati sarutandu-se pe strada (ceea ce oricum nu se va intampla  indiferent de se va schimba sau nu legislatia) dar acceptam sa vedem o femeie violata si tacem malc cand se intampla asta si nu ne doare niciunde. Dar problema principala in tara asta raman homosexualii! Fara doar si poate ca ei sunt cei mai nemernici si lesbienele "e" niste curve nerusinate care au uitat de Dumezeu. 
Care e faza cu acest Dumnezeu al lor? 
Dumnezeu e Unicul si singurul pentru toti si El a zis ca ne iubeste pe toti la fel! Daca eu gresesc doar El are dreptul sa ma judece. Nu altcineva. Nu Nea Ion sau Tanti Vetutza si in niciun caz preotii care nu stiu altceva decat sa se intoarca de la pomeni cu sacosile pline.
"E impotriva firii! pentru ca Dumnezeu a lasat ca femeia sa stea numai cu barbatul". 
Ioi! Cine zice asta???
Scrie cumva in Biblie ca n-ai voie sa iubesti un chinez, un negru sau un arab?
Cititi Biblia mai intai si apoi comentati ce a zis Dumnezeu! Nu va mai lasati indusi in eroare de preotii prea sfinti ai p'lii!
>>>>><<<<<
Uneori ma prefac ca uit mersul pe bicicleta. As vrea sa vina el si sa ma invete din nou.
Uneori mi-e dor de mama lui cu mii de freze si de ora cand ne intorceam de la scoala si gaseam copiii razand.
"Hai sa alergam printre stradute!"
... as vrea sa-l aud din nou zicand.
"Vreau sa alerg cu tine, negrule!"...  
dar... imi beau ceaiul amar suspinand.
 

Rascolire in parc

In fiecare zi cand plec de acasa spre treburile ce le am trec prin doua parcuri si ma intorc trecand tot prin ele.
Eu cred ca fiecare parc are povestea lui, cu aceeasi oameni care au fiecare povestile lor. Aceste povesti dau suflet acelui parc. 
Primul parc prin care trec nu are suflet frumos datorita povestilor celor care-l populeaza, cu exceptia copiiilor care il animeaza.  Mai incolo de locul de joaca al copiiilor e un sir de banci prin care eu trec cat mai repede. "Nu, doamna! Femeile prea si-au luat-o in cap! Eheeee.. nu mai sunt timpurile alea cand femeia il astepta pe barbat cu masa pusa si-l spala pe picioare! Io as interzice la toate sa fumeze pe strada! Pai ce inseamna asta?" zicea un agitat de bosorog. Iar eu tocmai treceam tragand cu sete din tigara.. 
"Hai mai da-l in p'la mea, ba!" se aude dinspre alta banca unde niste tineri care ca majoritatea tinerilor din 10 cuvinte pe care le spun 5 sunt acelasi, adica "p'la".  Printre ei si o fata de care se rezeama intr-un mod barbar un mitocan (care in mitocanie a fost conceput). Ma uit la ea... e frumusica si nu inteleg cum de accepta asemenea mitocani langa ea si eventual chiar rade cu ei. Cel mai probabil ca o sa conceapa si ea un mitocan tot in mitocanie.
Trec mai departe si observ un zoofil care isi mangaie potaia si se lasa lins pe bot de ea. Bleah! Imi intorc brusc privirea.
Pana la gura de metrou mai am putin dar pana acolo trebuie sa trec prin cea mai urata parte. E mai rau ca la o piata din Ferentari.  Lume necioplita venita din afara Bucurestiului. Navetisti cu pungi de plastic in mana in care au mancarea "pentru la munca". Isi tin plasele in mainile nespalate cu degete in care unghiile ascund cuiburi de rame.  Au cearcane si ochii tulburi de la atata alcool consumat in seara precedenta. Toti put a mahmureala si a nespalare. E o alee ingusta unde se inghesuie toti si nu tin cont de trecatorii seriosi si care se grabesc sa ajunga la servici sau la scoala. Unii pss-aie si fluiera cand vad o dama bine. "E una dintre chestiile care face Bucurestiul urat" imi zic. In sfarsit ajung la gura de metrou. O batranica, aceeasi in fiecare dimineata, sta pe treptele de la intrarea in statia de metrou si, de atata umilinta nici mana nu o mai tine intinsa. Cineva se opreste sa-i dea 1 leu iar batranica, la fel de umila, nici nu mai are puterea sa multumeasca si priveste in gol. E un tablou ce doare in fiecare zi. Dar imi continui drumul. Iau metroul si cu nerabdare astept sa trec prin celalalt parc.
Inca de la intrare simt ca respir alt aer. E plin de castani si tei. La fiecare suta de metri exista cate un gardian. In acest parc gasesc in fiecare dimineata aceeasi oameni, cu alte povesti, diferite de primul parc prin care trec. Acest parc are suflet frumos. 
Mai intai trec prin locul de joaca al copiiilor care este gol la aceasta ora. Apoi trec prin locul care este frumos amenajat cu aparatura pentru gimnastica sau intretinere fizica. Pe fiecare aparat scrie pentru ce este recomandata si pentru ce nu este recomandata folosirea lui.  Gasesc acolo mereu aceeasi batranei (si nu numai) care incearca sa se mentina sanatosi. Pe alei vezi tineri alergand cu castile pe urechi, ascultand muzica. Acolo exista un loc special pentru oamenii care au caini. Nu le vezi rahatul peste tot.
Tineri casatoriti cu copiii lor plimbandu-se. Si inca tinandu-se de mana. 


Ma opresc sa beau apa de la o cismea. Dupa mine asteapta un copilas. I-am cedat locul si mi-a zambit cu crin pe buze, cu puritatea aceea pe care numai copiii o au si cu privire sincera si nevinovata.  M-a privit prin ochi direct in suflet. 
  "De ce-mi zambesti, copile? Eu n-am facut nicio fapta buna ca sa-mi zambesti asa frumos. De ce-mi rascolesti sufletul cu zambetul tau?", l-am dojenit in gand si am plecat ingandurata. De ce a trebuit sa ma rascoleasca cu privirea aceea si cu acel zambet de crin? 
       Copiii ne privesc direct in suflet, asa ca trebuie sa avem grija mereu ca ei sa vada acolo frumosul si bunatatea. 


            De ce m-a rascolit?
                       Pentru ca mi-a vazut rautatea!