FEMEI DE NIMIC

Intr-una din serile trecute am fost in vizita la o prietena unde am si ramas peste noapte. Ea se uita cu interes in fiecare seara la o emisiune tv care este difuzata la o ora cam tarzie, emisiune nestiuta de mine pana atunci pentru ca eu nu obisnuiesc sa ma uit la tv decat la canale de filme, de muzica sau uneori la starea vremii dar numai uneori pentru ca si asta o pot afla pe internet. Si uite cum vrand-nevrand am urmarit si eu o emisiune in care Zavoranca era ca de obicei agitata si de data asta nu o mai improsca cu noroi pe propria-i mama dar povestea cu patima despre Pepe.
Buuuuuun.
Parerea mea despre Oana Zavoranu pana acum a fost una neutra, ca sa zic asa, parere formata din cateva fragmente ce am apucat sa le vad la tv si in ziare. Nici nu o criticam dar nici o admiram. Nu i-am admirat nici veleitatile de actrita si nici pe cele de interpreta. O vedeam mereu in certuri, ce-i drept si vesnic zgribulita insa mi se parea o curajoasa cu un neobosit chef de lupta, care crestea ratingurile mult ravnite, starnindu-mi rasul uneori prin maimutareala aruncatoare de sageti in unii sau altii. Un mic Vadim Tudor in varianta feminina. Nu degeaba cei doi sunt prieteni, nu?
Dupa aceasta emisiune in care am vazut-o pe Zavoranca mi-am facut o parere clara despre ea si care nu este una buna. De data aceasta am vazut-o pe Oana vorbind despre fosta iubire, si inca actualul sot - Pepe. Il numea "baietas cu caracter oribil" si-l jignea in fel si chip.
Hai, ma! Cum asa? Dar cand era barbatul ei "baietasul" nu mai avea caracter urat? Cand facea dragoste cu el nu mai era "tigan"? Ca l-a facut si tigan.
Pfffffff....... Urat!
Sa nu intelegeti ca Pepe mi-e simpatic. N-are nicio legatura.
Dar nu despre Oana&Pepe vreau sa scriu eu aici si nu as fi pomenit niciodata despre acest scandal daca nu m-ar fi socat declaratiile uneia ce se pretinde a fi o doamna si o vedeta (adica Zavoranca), declaratii ce au multe in comun cu declaratiile pe care le facem multi dintre noi dupa ce ne despartim de persoanele pe care cica le-am iubit. Acest numit scandal de catre nu stiu ce televiziuni si ziare, pentru mine este doar un punct de plecare in ceea ce urmeaza sa scriu. Ar fi bine sa incercam sa vedem lucrurile nu cum ni le arata massmedia ci sa le privim doar prin prisma bunului simt.
Consider ca persoana cu care esti intr-o relatie iti defineste cat se poate de vizibil caracterul pe care-l ai. E adevarat ca oamenii se mai si schimba... bla, bla, bla... insa normal ar fi ca dupa o despartire sa existe acel RESPECT! In primul rand si inainte de toate daca vorbesti de rau persoana cu care ai avut o relatie TE VORBESTI PE TINE DE RAU, ceea ce inseamna ca nu te respecti pe tine. De ce ai mai stat cu omul acela daca era atat de rau? Si daca acum nu mai esti cu acea persoana de ce o jignesti si nu respecti momentele si anii petrecuti impreuna?
De ce o fi atat de rar respectul asta? De parca s-ar vinde pe sute de kilograme de aur... Cu toate ca este gratis, uite ca multi nu-l au si INDIFERENT DIN CE MOTIVE S-A AJUNS LA DESPARTIRE nu exista nicio scuza pentru jignirile si barfele ulterioare. Oare asta ce sa insemne? Hm?
Jignirea inseamna slabiciune si vinovatie! Acest lucru arata de fapt caracterul pe care nu-l au cei care jignesc. Una este sa te aperi in fata unor rautati sau nemernicii pricinuite de fostul sau fosta si alta e sa arunci cu jigniri si rufe nespalate dupa omul pe care l-ai dorit candva.
Am vazut multe tinere, grase si toape, cu un fals chef de viata si care se grabesc sa faca un copil din teama constientizata de faptul ca stiu clar ca altfel nu se pot "realiza" in viata, apoi tot ele incercand sa subjuge si sa acapareze. Inferioare, invidioase, barfitoare dar cu mare credinta in Cel de Sus cica. Ptiu!
Sa spun toape grase este un pleonasm pentru ca toape slabe nu exista.
False iubitoare de soti ce poate le-au acordat o sansa. False iubitoare de copii facuti in graba care vor deveni la fel de grabiti in neiubire. False purtatoare de adevaruri tot de ele nascocite. Femei false.
Nu ai cum sa le ghicesti la inceput pentru ca ele iti citesc sufletul oferit pe tava si afla ce-ti doresti, dupa care iti spun exact lucrurile pe care vrei sa le auzi. Si vazand fericirea in ochii tai, ele cred ca te au. Si da, te au.
Multe femei maritate (si nu numai) se comporta in toata casnicia lor ca niste doamne cu rang dar cand e vorba de divort devin adevarate vidanjoare iar energia consumata pentru aducerea rahatului la suprafata si scormonirea lui in vazul lumii este doar teama ascunsa ca vor ramane fara agoniseala efortului depus pentru a cladi un imperiu de falsitate.
Sunt femei ce poarta in ele chei ale sufletelor dar le folosesc in scop rau. Sunt femei ce mint frumos. Sunt femei ce te aduc in pragul disperarii pentru ca habar nu au ce vor! Sunt femei ce te fac sa crezi ca perfectiunea exista cum sunt si femei ce te jignesc si te dusmanesc dupa ce le spui: Adio!
Sunt femei ce nu iubesc barbatii si nici macar nu sunt lesbiene.
Sunt femei de nimic.

Corectitudinea si partea ei curata

Am incercat candva sa fiu corecta. Treaba asta nu se gusta asa pe fuga ci se mesteca incet, incet, pana simti ca ai capatat gustul respectiv. Mie nu mi-a reusit treaba asta.  Si nici nu mai incerc pentru ca stiu ca nu pot sa fiu corecta.  Nu stiu de ce imagini duios de penetrante in ochii-mi amintirilor-relicva nu-mi lasa fluierul de arbitru la indemana. Eu nu pot fi arbitru deci nu pot fi corecta! Si chiar de as mai incerca tot nu cred ca am talent de om corect. Nu mai pot corecta eu nimic. 
In capul meu, corectitudinea este un loc unde nu exista dumnezei, nu exista turme si nici rahati lasati de oile dobitoace.  Pentru mine corectitudinea este o stare de betie indusa prin rasul nebun si satisfacator la aparitia Sefilor de dobitoace. Este un fassss ce-mi scapa de cate ori vad sarutata mana preotului. Este un "OLE" in valuri cand vad pionieri ce se dau cu momeala zeiasca pentru a-i prinde in cusca pe slujitorii falsi . Este ecoul lacrimilor ce rasuna  pe mormantul maicii mele. Corectitudinea imi este lenjeria cea mai intima pe care o port nu pentru ca este la moda ci pentru ca asa simt. Imi este rascrucea de drumuri in care imi place sa ma aflu de fiecare data, pentru ca nu ma debusoleaza, dincontra, ma ajuta sa-mi recunosc drumul mai usor.
Prin truda-mi copilareasca n-am reusit decat sa ma fac tot mai putin vazuta. Un pic cate un pic m-am micsorat iar glasul meu a devenit tot mai slab. NU POT SA FIU CORECTA, OAMENILOR!
Eu nu ma intreb ce este corect si ce nu e si nici nu-mi fac procese de constiinta vizavi de etica generala. Nici macar nu ma intreb de partea cui va fi dreptatea pentru ca stiu ca nu intotdeauna dreptatea inseamna adevar deci nici ce este corect nu inseamna ca este adevarat.
Corectitudinea nu inseamna adevar. Corectitudinea tine de o sumedenie de valori din capul tau pe care ti le formezi singur/a.  Doar ce vrei tu sa merite stampilat cu CORECT e corect.
Cei care au pretentii de la ceilalti sa-si demonstreze prietenia lor prin ajutorul oferit... sunt tocmai cei care spun ca nu exista prietenie. Prietenia nu inseamna sa fi ajutat, ci sa ajuti! Dar daca asa li se pare lor corect...
Ceea ce este moral si corect ti-au explicat deja altii iar tu inveti... , fara optiunea de a apasa pe butonul "Diverse" si nu esti lasat/a prea mult sa aprofundezi Lectia 1 ca imediat te loveste Lectia 2. Dar sti cum vad eu moralitatea asta? Ca un instinct de turma. Un fel de "Ce fac eu sa faca toti" (daca iti mai amintesti jocul acela al copilariei). Si daca indraznesti cumva sa te saturi de rahatii dobitoacelor si iesi din turma, gata.., esti imoral! Ah, de ce nu cunosc eu cat mai multi oameni imorali?! 
Nu vreau si nu pot sa fiu corecta intr-o lume in care cravatele impodobesc cu falsa seriozitate grumazurile tupeiste si pline de interese, sacourile impecabile iti spun ca imaginea conteaza iar fustele decente isi poarta-n ele cavouri viermanoase. Ce poate fi mai etic decat sa dai din coate, sa ajungi intr-o functie de conducere (de cele mai multe ori foarte inalta) si sa incepi sa te joci de-a Dumnezeu? Sa strangi avere uriasa impartind generos buzdugane pe spinarile umile este un lucru foarte moral. Sa faci bani in acest mod este foarte corect. Si sti de ce? Pentru ca nu te pedepseste nimeni. Asta da corectitudine!
Poate nu exista adevar. Poate exista doar corectitudine peste tot. Vai, mii de scuze... am visat eu prea frumos!
Dar nu uita un lucru: corectitudinea este incercarea de a apuca rahatul de partea curata!