Corectitudinea si partea ei curata

Am incercat candva sa fiu corecta. Treaba asta nu se gusta asa pe fuga ci se mesteca incet, incet, pana simti ca ai capatat gustul respectiv. Mie nu mi-a reusit treaba asta.  Si nici nu mai incerc pentru ca stiu ca nu pot sa fiu corecta.  Nu stiu de ce imagini duios de penetrante in ochii-mi amintirilor-relicva nu-mi lasa fluierul de arbitru la indemana. Eu nu pot fi arbitru deci nu pot fi corecta! Si chiar de as mai incerca tot nu cred ca am talent de om corect. Nu mai pot corecta eu nimic. 
In capul meu, corectitudinea este un loc unde nu exista dumnezei, nu exista turme si nici rahati lasati de oile dobitoace.  Pentru mine corectitudinea este o stare de betie indusa prin rasul nebun si satisfacator la aparitia Sefilor de dobitoace. Este un fassss ce-mi scapa de cate ori vad sarutata mana preotului. Este un "OLE" in valuri cand vad pionieri ce se dau cu momeala zeiasca pentru a-i prinde in cusca pe slujitorii falsi . Este ecoul lacrimilor ce rasuna  pe mormantul maicii mele. Corectitudinea imi este lenjeria cea mai intima pe care o port nu pentru ca este la moda ci pentru ca asa simt. Imi este rascrucea de drumuri in care imi place sa ma aflu de fiecare data, pentru ca nu ma debusoleaza, dincontra, ma ajuta sa-mi recunosc drumul mai usor.
Prin truda-mi copilareasca n-am reusit decat sa ma fac tot mai putin vazuta. Un pic cate un pic m-am micsorat iar glasul meu a devenit tot mai slab. NU POT SA FIU CORECTA, OAMENILOR!
Eu nu ma intreb ce este corect si ce nu e si nici nu-mi fac procese de constiinta vizavi de etica generala. Nici macar nu ma intreb de partea cui va fi dreptatea pentru ca stiu ca nu intotdeauna dreptatea inseamna adevar deci nici ce este corect nu inseamna ca este adevarat.
Corectitudinea nu inseamna adevar. Corectitudinea tine de o sumedenie de valori din capul tau pe care ti le formezi singur/a.  Doar ce vrei tu sa merite stampilat cu CORECT e corect.
Cei care au pretentii de la ceilalti sa-si demonstreze prietenia lor prin ajutorul oferit... sunt tocmai cei care spun ca nu exista prietenie. Prietenia nu inseamna sa fi ajutat, ci sa ajuti! Dar daca asa li se pare lor corect...
Ceea ce este moral si corect ti-au explicat deja altii iar tu inveti... , fara optiunea de a apasa pe butonul "Diverse" si nu esti lasat/a prea mult sa aprofundezi Lectia 1 ca imediat te loveste Lectia 2. Dar sti cum vad eu moralitatea asta? Ca un instinct de turma. Un fel de "Ce fac eu sa faca toti" (daca iti mai amintesti jocul acela al copilariei). Si daca indraznesti cumva sa te saturi de rahatii dobitoacelor si iesi din turma, gata.., esti imoral! Ah, de ce nu cunosc eu cat mai multi oameni imorali?! 
Nu vreau si nu pot sa fiu corecta intr-o lume in care cravatele impodobesc cu falsa seriozitate grumazurile tupeiste si pline de interese, sacourile impecabile iti spun ca imaginea conteaza iar fustele decente isi poarta-n ele cavouri viermanoase. Ce poate fi mai etic decat sa dai din coate, sa ajungi intr-o functie de conducere (de cele mai multe ori foarte inalta) si sa incepi sa te joci de-a Dumnezeu? Sa strangi avere uriasa impartind generos buzdugane pe spinarile umile este un lucru foarte moral. Sa faci bani in acest mod este foarte corect. Si sti de ce? Pentru ca nu te pedepseste nimeni. Asta da corectitudine!
Poate nu exista adevar. Poate exista doar corectitudine peste tot. Vai, mii de scuze... am visat eu prea frumos!
Dar nu uita un lucru: corectitudinea este incercarea de a apuca rahatul de partea curata!