Rascolire in parc

In fiecare zi cand plec de acasa spre treburile ce le am trec prin doua parcuri si ma intorc trecand tot prin ele.
Eu cred ca fiecare parc are povestea lui, cu aceeasi oameni care au fiecare povestile lor. Aceste povesti dau suflet acelui parc. 
Primul parc prin care trec nu are suflet frumos datorita povestilor celor care-l populeaza, cu exceptia copiiilor care il animeaza.  Mai incolo de locul de joaca al copiiilor e un sir de banci prin care eu trec cat mai repede. "Nu, doamna! Femeile prea si-au luat-o in cap! Eheeee.. nu mai sunt timpurile alea cand femeia il astepta pe barbat cu masa pusa si-l spala pe picioare! Io as interzice la toate sa fumeze pe strada! Pai ce inseamna asta?" zicea un agitat de bosorog. Iar eu tocmai treceam tragand cu sete din tigara.. 
"Hai mai da-l in p'la mea, ba!" se aude dinspre alta banca unde niste tineri care ca majoritatea tinerilor din 10 cuvinte pe care le spun 5 sunt acelasi, adica "p'la".  Printre ei si o fata de care se rezeama intr-un mod barbar un mitocan (care in mitocanie a fost conceput). Ma uit la ea... e frumusica si nu inteleg cum de accepta asemenea mitocani langa ea si eventual chiar rade cu ei. Cel mai probabil ca o sa conceapa si ea un mitocan tot in mitocanie.
Trec mai departe si observ un zoofil care isi mangaie potaia si se lasa lins pe bot de ea. Bleah! Imi intorc brusc privirea.
Pana la gura de metrou mai am putin dar pana acolo trebuie sa trec prin cea mai urata parte. E mai rau ca la o piata din Ferentari.  Lume necioplita venita din afara Bucurestiului. Navetisti cu pungi de plastic in mana in care au mancarea "pentru la munca". Isi tin plasele in mainile nespalate cu degete in care unghiile ascund cuiburi de rame.  Au cearcane si ochii tulburi de la atata alcool consumat in seara precedenta. Toti put a mahmureala si a nespalare. E o alee ingusta unde se inghesuie toti si nu tin cont de trecatorii seriosi si care se grabesc sa ajunga la servici sau la scoala. Unii pss-aie si fluiera cand vad o dama bine. "E una dintre chestiile care face Bucurestiul urat" imi zic. In sfarsit ajung la gura de metrou. O batranica, aceeasi in fiecare dimineata, sta pe treptele de la intrarea in statia de metrou si, de atata umilinta nici mana nu o mai tine intinsa. Cineva se opreste sa-i dea 1 leu iar batranica, la fel de umila, nici nu mai are puterea sa multumeasca si priveste in gol. E un tablou ce doare in fiecare zi. Dar imi continui drumul. Iau metroul si cu nerabdare astept sa trec prin celalalt parc.
Inca de la intrare simt ca respir alt aer. E plin de castani si tei. La fiecare suta de metri exista cate un gardian. In acest parc gasesc in fiecare dimineata aceeasi oameni, cu alte povesti, diferite de primul parc prin care trec. Acest parc are suflet frumos. 
Mai intai trec prin locul de joaca al copiiilor care este gol la aceasta ora. Apoi trec prin locul care este frumos amenajat cu aparatura pentru gimnastica sau intretinere fizica. Pe fiecare aparat scrie pentru ce este recomandata si pentru ce nu este recomandata folosirea lui.  Gasesc acolo mereu aceeasi batranei (si nu numai) care incearca sa se mentina sanatosi. Pe alei vezi tineri alergand cu castile pe urechi, ascultand muzica. Acolo exista un loc special pentru oamenii care au caini. Nu le vezi rahatul peste tot.
Tineri casatoriti cu copiii lor plimbandu-se. Si inca tinandu-se de mana. 


Ma opresc sa beau apa de la o cismea. Dupa mine asteapta un copilas. I-am cedat locul si mi-a zambit cu crin pe buze, cu puritatea aceea pe care numai copiii o au si cu privire sincera si nevinovata.  M-a privit prin ochi direct in suflet. 
  "De ce-mi zambesti, copile? Eu n-am facut nicio fapta buna ca sa-mi zambesti asa frumos. De ce-mi rascolesti sufletul cu zambetul tau?", l-am dojenit in gand si am plecat ingandurata. De ce a trebuit sa ma rascoleasca cu privirea aceea si cu acel zambet de crin? 
       Copiii ne privesc direct in suflet, asa ca trebuie sa avem grija mereu ca ei sa vada acolo frumosul si bunatatea. 


            De ce m-a rascolit?
                       Pentru ca mi-a vazut rautatea!