Tabloul (Evadarea)

In scopul inverzirii bratelor, copacii si-au prefacut frunzele in urechi stresate. Soferii de tir ne violeaza urechile cu claxoane inutile. Abur de prostie si pacat iese din coperta scarboasa a asfaltului. Pe alocuri, scoartele copacilor duhnesc a urina maidaneza.
Intr-un alt loc, prichindeii se joaca si chiuie de bucurie. Am aceeasi vesnica strangere de inima cand le aud glasurile. Miros de trandafiri si garoafe ma invaluie dintr-o data dar imediat trec pe langa o pubela ce pute a mizeria oamenilor. Doua javre se cotaie. Vor sa se inmulteasca de parca n-ar fi destule iar natura le ofera o atmosfera romantica pentru ca a inceput sa ploua.
Un semafor s-a blocat pe rosu. O batranica isi vinde frunzele pe o taraba improvizata. Un cretin o face curva din senin pe una dintre putinele cu adevarat doamne care trec pe strada. Si din nou, un sofer imi violeaza violent urechile cu claxonatul lui disperant. Imi fac curaj sa traversez, dar in fata mea, o tanara este izbita de o masina si aruncata la trei metri mai incolo. Pana acasa imi tremura tot corpul.


Nici nu stiu cand m-am imbracat cu alt anotimp si odata cu "Vine, vine primavara, se asterne-n toata tara" nu mai culeg floricele, ci manunchiuri de crize isterice si de injuraturi apocaliptice. Totusi, ma uit inca la copacii acestia care si-au prefacut frunzele in lacrimi verzi.
Acum nimeni nu se mai lupta cu balaurul tacerii, nimeni nu mai are timp sa inalte drapeluri si nimeni nu-mi mai vegheaza somnul prin nesomnul lui. Nimeni nu ma mai viseaza. 
Candva, adevaratii domnitori nu aveau somn de atatea griji. Acum, cei de sus viseaza doar bani.
De acolo, de sus, de la Cotroceni, nu mai picura niciun strop de culoare in care sa regasesc truda pentru oameni si dragostea curata si nu mai cade nicio picatura in care sa se ascunda dorul de fericire si din care sa iasa acea mana care imi sterge lacrima.
Nu mai miroase a crin. Tabloul scartaie si plange.


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Se insereaza iar frunzele copacilor danseaza. Vantul alearga jucaus printre ele si, mai intai ma atrage apoi ma impinge catre... evadare. Marea a inceput si ea sa-si trimita valurile catre tarm, prin fiecare val soptindu-mi cat de dor ii este de mine. Dar si mie mi-e dor sa ma mai incalt seara cu nisip iar marea sa ma imbratiseze cu balsamul ei, sa-mi recite un poem cu scoici si delfinasi iar Luna sa-mi zambeasca numai mie. Soarele sa apara apoi pe nesimtite, surprinzandu-ma in apa. Marea, de rusine s-ar potoli iar eu m-as imbraca. Un ultim val mi-ar saruta gleznele si... as pleca.


Dar uite ca zorile s-au ivit, de data asta gasindu-ma pictand un frumos tablou. 
Hai noapte buna, Soare, ca nu-mi placi!